the dangers

de vreo trei saptamini, sa zic asa, am gasit trei piepteni. la intervale destul de apropiate de timp ca sa-mi starneasca intrebari. cine isi mai face azi freza cu asa ceva. si mai ales la berlin? si sa-l poarte cu el, ca sa-l piarda pe strada, eventual cind isi scoate mobilul din buzunar. asa ca ”pieptenele”, intersectat brusc cu viata mea, mi-a solicitat atentia, si m-am apucat de cautat sistematic explicatii. unde altundeva sa incep, daca nu la sursa nr. 1, basmele romanesti ale lui petre ispirescu.

In esenta, pieptenele aruncat in urma se transforma intr-un zid si mai intirzie putin confruntarea directa cu ”the enemy”. The enemy, cel care vine razbunator si plin de ura din urma, are diverse fete, el e fie o scroafa periculoasa (ca in ”Voinicul cel fara de tata”), sau mama zmeului. c., caruia ii povestisem de piepteni, si caruia i-am si scris instant un sms, cind l-am gasit si pe al treilea (ala mic, cu citiva dinti lipsa) mi-a spus sa am grija, ca e clar ca e un zmeu pe urmele mele, si ca da, e evident, sint in pericol...dar oare o scroafa nu e ea totusi mai naspa? nu e mai perversa? acum ma antrenez, stau de veghe, sa fiu pe faza.

intre timp, am mai citit si alte basme romanesti. pe mine m-a frapat incoerenta lor, sau cum sa spun, eu cel putin nu reusesc sa inteleg de ce brusc intervine schimbarea, intr-un context in care binele se ”cistiga” prin lupte, prin incercari. in multe schimbarea apare asa, pur si simplu, ca si cum s-ar fi plictisit povestitorul ca personajul lui sa mai indure prea mult. sau de ce intervine iertarea, care si ea, e data complet aleatoriu.

interesant e cazul ”ileana sinziana”. in primul rind, e o poveste cu un substantial continut de analiza pe gender. concret: este vorba de un imparat cu trei fete, care trebuie sa trimita un fiu (pe care el nu il are, deci) sa slujeasca zece ani la un alt imparat, mai tare si mai mare. dintre cele trei fete, cea mai mica reuseste sa intre cel mai bine in rolul ”voinicului” si in aceasta postura sa o salveze si pe ileana sinziana. cu care se si casatoreste in final! dupa ce se transforma cu adevarat intr-un barbat!!! determinant in evolutia acestei fete de imparat  (care devine barbat, repet) este calul nazdravan. care nu numai ca alearga, salveaza, dar de fapt el e si cel care ia decizii, face strategii, etc. din care strategii, iar nu prea intelegi de ce asa si nu altfel:

”fata imparatului incaleca apoi pe Galben-de-soare si se desparti de calul ei, lacrimand. mersera, mersera, cale lunga, departata, cind fata imparatului gasi o cosita de aur. opri calul si-l intreba daca este bine sa o ia, ori s-o lase locului. calul ii raspunse:
-De o vei lua, te vei cai; de nu o vei lua, iarasi te vei cai; dara mai bine este sa o iei.
Fata o lua, o baga in sin si pleca inainte.”

asa si eu, chiar daca luam, chiar daca nu luam pieptenii, tot imi parea rau. asa ca mai bine i-am luat. sa vedem ce mai urmeaza. sa ma transform si eu?