"ca si albert vetch, parea a fi, simultan, bantuit de amaraciuni si neant, genul de om care acum iti poate ghici, cu o detasare care-ti taie respiratia, cea mai ascunsa durere din inima, pentru ca in secunda imediat urmatoare sa se intoarca, sa-ti faca vesel din mina si sa plece fericit si fara nici o grija si doar ca sa se izbeasca de o usa de sticla, iar obrazul lui sa aiba nevoie de douazeci si doua de copci."
"boala miezului noptii e un fel de insomnie emotionala. in fiecare clipa constienta, victima - chiar daca el sau ea scrie la rasaritul soarelui sau dupa-amiaza - se simte ca un om intins pe pat intr-un dormitor sufocant, cu fereastra larg deschisa, iar el priveste in sus la cerul spuzit de stele si avioane si asculta povestea storului zgaltiit de vant, a ambulantei sau a unei muste prinse in capcana unei sticle de coca cola. si asta in vreme ce toti vecinii dorm dusi. dupa parerea mea, asta e motivul pentru care scriitorii - ca si insomniacii - sunt atit de predispusi la accidente, atit de obsedati de calcularea ghininoanelor si a oportunitatilor ratate, atat de inclinati spre meditatie, dar totodata incapabili de a renunta la un subiect chiar si atunci cind sunt implorati, in mod repetat, s-o faca."
"in plus, simteam c-o iubeam pe emily, dar in felul fragmentat, semi-narativ in care iubesti oamenii atunci cand esti ametit de droguri."
(din michael chabon - wonder boys)
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen