Adam's Apple

si filmul asta mi-a placut, despre limita intre ce e credinta si ce e denial. si "adevarul" care tine lucrurile:

http://www.youtube.com/watch?v=B0bikF2KYjY&list=LPBOU2MW3Lm40&index=1&feature=plcp

un pastor, sau preot catolic, care se ocupa de reinsertia sociala a unor persoane cu antecedente penale. si care vede tot "raul" ca pe o piedica pusa de diavol. desi toti ceilalti isi dau seama ca traieste in denial, ca nu vede ca fiul lui e handicapat si paralizat, (el il considera normal) sau ca sotia lui s-a sinucis (el considerind iar, ca moartea ei a fost un accident de la prea multe pastile), cumva capacitatea lui de a nega "adevarul" situatiei ii tine si pe ei in friu de la a face rau cu adevarat. un fost alcoolic care trece pe sucuri, care da, fura in continuare, dar nu o face la modul grav. in momentul in care unul dintre noii veniti, un neo-nazist, reuseste sa-i zdruncine credinta, si il determina sa pactizeze si el la acceptarea "adevarului" comun si nasol, tumoarea pe care preotul o avea (si care poate fi desigur si explicatia rationala pentru "rezistenta" lui la realitate) devine activa. el isi pierde si credinta, nu-si mai vede sensul, iar raul, mai ales cel din fiecare, redevine puternic, totul o ia la vale.
e si credinta unuia, care ii tine si pe ceilalti. un "als ob" pozitiv, care pina la urma schimba realitatea.
filmul m-a emotionat profund, profund.si se si termina cu bine.