mein geist, das ding

• intr-o prima faza, i-am spus dentistei ca as vrea, pentru orice interventie, sa nu-mi mai bage anestezice. cumva, ca prea am fost intoxicata cu de astea in ultima vreme si mai vreau si eu sa-mi masor fortele. nu, sa lasam pe altadata, ca ea a lucrat mult pentru cei din fostul lagar din mariendorf, cu refugiati din iugoslavia, in special bosniaci, si erau multi carora le lipseau complet dintii din fata - asta (respectiv scoaterea lor fara anestezie) fiind una din metodele "obisnuite" de tortura. 
• vineri seara am mers la o expozitie de arta contemporana documentara de romani. cu b., sotia lui j., in birfa de dupa, comentam filmul documentar sau opera de arta expusa ca "piesa de rezistenta" a expozitiei. bine, erau mai multe piese de rezistenta, toate una si una. noi, cu mai putina pricepere la partea metafizica, ne-am oprit cu superficialitate la filonul epic si la imaginile colorate. in mare, in filmul respectiv era prezentat un fost camin cultural, in care, sub scena de teatru e facuta actualmente o sala de fitness. momentul in care imaginea trece de la scena la sala de fitness este "unul dramatic". si aici, camera preia cu maiestrie atmosfera locului, plin de baieti de baieti, negriciosi bine si lucrind la greu, pe un fond de manele, si cumva facindu-te sa simti mirosul de transpiratie doar uitindu-te la ei. b., care primea in direct si comentariile de la unul din autorii lucrarii respective, remarca absenta femeilor, "there are no women", la care autorul, cu un icnet care se voia ironic, completat de un rinjet care se voia si mai ironic, dar care te trimitea mai degraba cu gindul la un scarpinat in pantaloni, ii semnaleaza prezenta pe peretii salii de fitness a unor postere cu gagici goale. "here they are". b. imi semnaleaza, ulterior, ca la comentariul asta s-a simtit "putin (!) neplacut" - vezi nota obsesiv-sexista resimtita din explicatii; sa-i mai explic eu lui b. ca asta e "daily romanian life"? 
• dupa aia, mai mergem la un alt vernisaj si dupa la un restaurant de pe chaussestrasse. cum n-am loc de parcare, imi las masina in fata cimitirului de acolo, sa o vegheze brecht si alte foste somitati. "hai ca la ora asta nu se mai fac inmormintari". cind iesim, totul inconjurat de fisia aia alb cu rosu care se pune de politie in jurul locului unui accident. ne apropiem, la 10 cm) !!!de masina mea, cu fundul intors spre ea, masina care avusese accidentul. se izbise de tramvaiul din contrasens, incercind sa depaseasca un taxi stationat. "alle sind im krankenhaus", ni se raspunde cind intrebam cat a fost de grav. si dupa cum am citit apoi pe net, doar cel de linga sofer fusese grav ranit, dar supravietuise. un reporter care filma, face totusi o gluma si spune ca ei, la masina mea sint doar citeva zgirieturi.  conduc incet, ghidata de un politist, printre bucatile de plastic, un numar intins pe jos. iar mi-au tremurat picioarele, iar am avut sentimentul ca am scapat, asa, la mustata de o noua chestie nasoala si o intreb pe b., daca mi se pare mie, sau chiar sint cam aglomerate story-urile astea in jurul meu? "ja, es ist dein geist, a."