the forever muse

in adolescenta, i. imi recomandase la un moment dat, intr-una din scrisorile trimise cit eram in germania, sa-l citesc pe charles bukowski. neaparat. la fel si v., cu ceva timp in urma. neaparat. viata amoroasa a hienei, in traducere germana - in original: women. care pe undeva, pe undeva, cica seamana cu ce scriu eu. la rugamintea mea imediata, l. mi-a cumparat cartea, si inca o carte de short story-uri, cea mai frumoasa femeie din oras si alte povestiri, i le-a dat mamei ca sa le trimita prin frate-miu. mama primeste cartile, imi spune insa cind o sun,  cu un ton clar de retinere, caci le rasfoise in prealabil,  "dar ce carti ti-a mai trimis si l., pai aia e literatura?". intuind cam care ar fi motivul criticii voalate, ii spun ca nu, ca stai, eu am vrut cartile, si l. doar mi le-a cumparat. "aha, bine. dar vezi, ai sa fii dezamagita" - argumentul nu cred ca a linistit-o complet, pentru ca mama e convinsa, normal, ca pentru proastele mele alegeri CEILALTI sunt responsabili, si nu eu.

am primit cartile, si am tiriit cartea vreo 3 saptamini dupa mine, prin metrou (unde a si fost locul exclusiv de lectura) si am inteles-o si pe mama (la fiecare a doua pagina era descrisa o scena de sex, sau mai exact, ca sa ma pliez pe limbajul autorului, de futut si, alternativ, o alta de baut excesiv. si iar, una de baut si iar, una de futut, toata cartea - a, sa nu uitam sfirsitul metafizic, cu naratorul singur, care ramine singur ). si i-am inteles si pe i. si pe v. ca au apreciat cartea. cel mai tare m-a surprins trimiterea la gindul ca ar putea sa-mi placa, sau ca am avea vreo asemanare sau vreo sursa comuna de inspiratie. 

cu intrebarea asta, a sursei de inspiratie, si cu replica din woody allen in minte, "i want you to be my forever muse" am iesit ieri de la gemäldegalerie, unde am fost la olandezi. v.m. si cunoscutul lui, care ma asteptau afara si carora le-am  spus abrupt replica, n-au inteles, clar, legatura. cu ei doi, cu contextul. discursul era doar in capul meu, in care iar, incercam sa structurez, si in baza analizelor teoretice, dar si a contactelor (si) profesionale intense din ultimii ani, profilurile de artisti si principalele lor surse de inspiratie. dincolo de sex, (de care stim cu totii), daca se poate extra-curicular, si care nici nu se pune, ca e asa, un ingredient natural, cumulat respiratiei, la scriitori, stiu, e alcoolul plus derivatele lui. exemplul mai sus mentionat: bukowski. la muzicieni, e, din pacate, mai hardcore, iarba, care induce starea de "blana", sau/ si altele, care, mai nasol, te fac "prajit". dar creativ. cel mai safe e la artistii plastici. aici, principala si principala si inepuizabila sursa de inspiratie si energie si siguranta, (uneori chiar si fara sa fie cumulata sexului) este propriul ego. fie si doar numele mentionat, undeva, o initiala, nu conteaza. sa fie acolo. cu cine seamana portretul unei tinere veneziene al lui dürer? cu albrecht dürer. dar Maria? cu albrecht dürer. pruncul? cu albrecht dürer.ce scrie in colt, pe batista aia? a.d. dar pe copacul din dreapta? a.d. pe pensula? pe scrisoare? pe curea? a.d.a.d.a.d. prin 2005, cind era la berlin o retrospectiva goya, am ametit intrind in sala mare de la alte nationalgalerie. toate personajele lui erau de fapt o multiplicare, la nesfirsit, a trasaturilor artistului. ca inspirarea asta are si o traducere in viata de zi cu zi, in care tu, ca fiinta nevinovata, intrata accidental intr-o relatie, de orice natura, trebuie la nesfirsit, stringind din dinti, sa te pliezi pe prioritatile "artistice", asta e alta poveste, alta postare. 

pe mine nu ma mai deranjeaza, am dobindit un fel de imunitate. fiecare cu ale lui. si, dans ce cas la, ce sa am eu cu artistii expusi si morti de mult, pentru ca eu oricum merg la expozitii mai mult pentru atmosfera din sali, decit pentru exponatele in sine. dar daca se poate, macar din cind in cind, sa ma si reflect pe undeva, nu ma supar.