stradania mea nr. 1 este de a urma convingerea mea nr. 1, si anume ca in viata noastra totul se leaga, ca toate intilnirile au sens, fiecare om cu care te intilnesti este prevazut in planul lui Dumnezeu cu tine si de aceea vom da socoteala, la Judecata de Apoi (ca si pentru tot ce am spus, si aici e si mai nasol). in felul meu, ma stradui sa fac din aceste intilniri, da, niste minuni vii. da, nu reusesc, de unde am dedus, in combinatie cu convingerea nr. 2, ca Dumnezeu imi vrea mie binele, ca din aceste intilniri, in care lucrurile o iau la un moment dat pe ulei, eu trebuie sa invat sa ma car la timp si sa dau cu flit cit trebuie. aici, da, incep sa am mai mult succes (bine, cred ca e si o chestie de exercitiu, si mai putin de talent).
daca ma uit la cartile de vizita adunate in ultimii ani, si la cum s-au materializat ele in relatii constructive, raportul e dezastruos. nu-i nimic, nu ma dau batuta. in scenele respective, de schimbare a cartilor de vizita, in acel moment de gratie, de intilnire, lucrurile s-au petrecut ca la carte. ba nu, mint. looking back, cred ca in sinea mea din start mi-am zis ca n-o sa iasa nimic. dar, cind eram acolo, sint sigura ca mi-am jucat bine rolul. si oare se tine, daca nu intentia de a face bine un lucru, macar intentia de a pretinde ca vrei sa faci bine un lucru? asta ce punctaj are?
cum am ajuns aici? rasfoind prin hirtiile mele, am dat de 2 carti de vizita pe care nu le pot lega de nici o figura si de nici un context. si nici cautind pe net, sa vad, poate imi amintesc ceva, nu stiu sa "dau vreo declaratie". ambele, de la doi de la Gadjah Mada University. Yoga Rossi Widya Utama si Erlanga Prasamya, din Indonezia. Daca vreau, pot sa-i sun.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen