Seiten

Sonntag, 2. September 2012

Visul lor familiar

Pentru D.

Sa i se implineasca visul ei familiar...


Mon rêve familier


"Je fais souvent ce rêve étrange et pénétrant
D'une femme inconnue, et que j'aime, et qui m'aime,
Et qui n'est, chaque fois, ni tout à fait la même
Ni tout à fait une autre, et m'aime et me comprend.
Car elle me comprend, et mon coeur transparent
Pour elle seule, hélas! cesse d'être un problème
Pour elle seule, et les moiteurs de mon front blême,
Elle seule les sait rafraîchir, en pleurant.
Est-elle brune, blonde ou rousse? Je l'ignore.
Son nom? Je me souviens qu'il est doux et sonore,
Comme ceux des aimés que la vie exila.
Son regard est pareil au regard des statues,
Et, pour sa voix, lointaine, et calme, et grave, elle a
L'inflexion des voix chères qui se sont tues."

Paul Verlaine (Poèmes saturniens)


et l'autre rêve familier, de Cartarescu


"nu stiu, e melancolia secolului care moare?
e toamna care ne bulverseaza pe toti, spalind frunzele galbene si caramizile rosii ale morii dimbovita
si aducindu-ne miros de subdezvoltare si tramvaie vechi=
e altceva? nu stiu, dar vad
ca toata lumea, pe trotuare, in fabrici si patiserii si pina si-n statiile
vintoase de troleibuz, barbatii, pustimea si tipele maritate
si codanele-n sarafan, cu cercei-lantisoare
uita de marele organism social, de familii si prunci
si chiar de propria lor carne, propriul lor singe, nervii si venele lor
si viseaza sub becuri electrice la fericire.
fericire la scoala, fericire la birou, fericire la masa, la cimp si in pat
si pina si farmaciile sint pline de insi de toate coloraturile
cerind la casa in loc de unguente si diazepam
din distractie, fericire.

ca sa fiu sincer, ma tot gindesc si eu la asa ceva.
mai ales cind, dupa vreo trei ore de predare la 41
ma duc sa maninc la auto-mecanica, la etaj
in mirosul dulce al salopetelor si piftiilor si in sporovaiala despre bani si bujii.
stau cu chiftelele si sticla de zmeura-n fata.
nu prea maninc, caci sint preocupat sa visez.
visul meu de fericire e un soi de azil sau de internat
micut, ascuns intr-o padure de foioase, o cladire cu pereti albi
si inauntru un dormitor calduros, cu vreo zece paturi
sau cel mult cincisprezece, mirosind a cearceafuri proaspete
cum sa spun, o infirmerie, dar fara injectii si medicatie,
un preventoriu fara hidrazida
sau chiar un ospiciu, fara lobotomii sau electrosocuri.
acolo sa fim o mina de oameni in pijamale
cit mai fistichii, cu buline verzi si roz, cu elefanti, donalzi, girafe
si care se incheie cu sireturi, ca dosarele.
sa stam acolo tot timpul, chirciti sub paturi si trancanind,
sa sucim cubul unguresc, la ora mesei
sa fim serviti cu grepfruituri
singuri, fara buletine si fara rude
fara nici o decizie de luat, sa dormitam, sa birfim, sa ne uitam pe geamuri
sa stam in amurg cu talpile pe calorifer citind romane si nuvele americane de autori tineri
carti dezordonate din care nu-ti vine sa te trezesti.
fara femei si aproape fara barbati
sa imbatrinim acolo, doar noi da noi
in duduitul caloriferelor, in zgomotul apei de la closet, in fisiitul asternuturilor
si ascultind cum fulguie peste padure.
ar mai fi si o masa la care sa scriu
tot ce-mi trece prin cap, versuri si povestioare, sa mizgalesc sa tin un jurnal
cu un vecin linga mine, care lipeste niste circuite cu letconul
la lumina unei veioze cu arc.

cam asta-mi doresc, daca e vorba de fericire.
si zi de zi la fel, izul de cositor si de coaja de grapfruit
si baietii cu porecle bonome, grasu, sobolanu sau kempes
agitindu-se blind in pijamalele lor tarcate,
citind si privind pe fereastra zapada.
si niciodata sa nu hotarasti nimic, sa nu depinda de tine
niciodata, viata nimanui.
o colivie tandra, alba si iubitoare
in care sa vietuiesti cu program de voie.

deocamdata insa termin chiftelutele si imi beau zmeura
apoi ma-ntorc la ore, pe strada plina de caroserii si motoare,
de cauciucuri desapate. da, toti oamenii au
fericirea lor. am si eu fericirea mea:
un dormitor cald intr-o padure inzapezita."

(din volumul Totul)

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen