simbata seara, cu n. si c.m., vorbim despre politicile rdg-ului, etc. n.m. incepe sa relateze povestea unei violoniste germane, din orchestra israelului, emigrata din rdg, care fusese crescuta doar de mama ei. primul sot al mamei, fost disident, intrat in inchisoare, tatal ei adevarat insa, necunoscut. dupa caderea zidului, porneste pe urmele lui, sa-l cunoasca, ajunge sa-l intilneasca, "stii, eu sint fiica ta", marea intilnire se lasa insa cu un soc, cind respectivul tata ii explica sec ca nu este singura lui fiica, ca atunci cind a conceput-o era in misiune, fiind obligat profesional deci de fostii stasi sa se infiltreze in famiile fostilor disidenti, sa seduca sotiile acestora, in principal telul fiind chiar acela de a le lasa insarcinate. proiectul respectiv, numit "julieta", mi-a stirnit mai intii intrebarea fireasca si practica despre cum erau antrenati respectivii. in sinea mea, m-am gindit in paralel si la o replica feminina, citeva idei de antrenament cred ca am deja ...
fara sa intru, din fericire, (inca) la capitolul "julieta", am avut parte totusi de citeva ori de vreo doua trei disparitii absolut "misterioase", fix atunci cind parea ca lucrurile merg spre bine. am trait desigur si situatia clasica cu "it's not you, it's me", in varianta "you are much too good for me". particularitatea si deosebirea fata de proiectul julieta, e, in cazul meu, reaparitia, la fel de misterioasa si paradoxala a celor disparuti, dupa un anumit interval, cu acelasi elan. pentru mine, e o situatie de neinteles, adica, imi las loc de buna ziua, sau macar un hai sictir, macar atit, tot mai zic. CEVA.
e iar, vorba de o mutatie in materie de sexe. recent, am vazut un documentar, diferentele masculin vs feminin, un tip care explica cum femeile, care in principal comunica verbal, atunci cind vor sa pedepseasca, nu mai vorbesc. ceea ce, insa, este pentru barbati, o usurare. pai si atunci, de ce sint pedepsita? si mai ales de ce sint pedepsita ASA?
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen