the watchful waiting

and other chapters

joia la berlin expozitiile sint deschise pina la 10 seara, in rest, pina la 6. ei bine, intre 8 si 10, sau chiar inainte de ora inchiderii e cel mai misto interval sa mergi sa le vezi. cum acum, cind ma simt pe ultima suta de metri si   asta din mai multe puncte de vedere (bine, nu ca asta n-ar fi fost tonusul vietii mele in ultimii 30 de ani), mi-am facut un card anual, cu care pot intra de cite ori vreau, in ce muzeu vreau, sa stau cit vreau eu si de care chiar profit. ma apuca panica la gindul ca trebuie sa ma intorc in bihleala din ro asa ca mai "colectionez" aici ce mai pot.

berlinul nu e, paradoxal, top of the top, la expozitii. e o scena cu mult bullshit de arta contemporana, adica, arta contemporana de bullshit, si chiar recent imi spunea o pictorita de aici, pe jumate spanioloaica, de nu stiu ce top al influentei culturale, conform caruia berlinul era abia pe locul 16. si se justifica, zice ea, pentru ca de cite ori merge la madrid, e cite o expozitie misto, si aici, mult mai rar.

una dintre putinele expozitii care mi-a ramas, de anul trecut cred, sau de pe inceputul lui 2011, a unei gagici tinere, taryn simon: a living man declared dead and other chapters. o serie de portrete a unor persoane cu "story-uri" speciale, si a familiilor lor. mi-a placut ideea in sine, titlul expozitiei referindu-se la indieni declarati brusc morti la starea civila, de catre persoane mai influente si mai bogate, pentru a li se lua pamintul. asa, de pe o zi pe alta. principiul e de retinut si de aplicat in mai multe domenii! dar portretele in sine, impresionante, exact momentul acela de gratie pentru un portret, cind esti "vidat" de tine, de fake-uri, idei, etc.

mi-a mai ramas expozitia frida kahlo, din vara 2010, si cea a lui olafur eliasson, cred ca am mai relatat despre asta. si...nu stiu, cam atit. zilele trecute m-am uitat cu c. la un documentar despre/ cu marina abramovic, fascinanta, film despre expozitia retrospectiva de la NY si performance-ul the artist ist present (in care a stat timp de trei luni, asezata pe un scaun, in tacere, nemiscata, in timp ce pe scaunul din fata ei se aseza cine voia, din publicul vizitator) si da, mi-am dat seama ca par comparaison, la ce expozitii sunt aici, berlinul e lame.

ieri seara insa, m-am bucurat de altii. la gemäldegalerie, unde am fost ieri, e carravaggio, la care ma pot uita indelung. cu una din lucrarile lui foarte cunoscute, amor victorioso (portretul unui discipol si presupus amant de-al lui carravaggio). cred ca m. m-a introdus in lucrarile lui, povestindu-mi, cu mult sarm, all that jucy stuff despre viata lui (carravaggio)personala si m-a facut atenta la detalii, la interpretarile astea care-ti schimba radical perspectiva asupra tabloului, cind nu te astepti: soldatul care face pipi intr-un colt indepartat din tablou (v. critica la adresa nu stiu cui), ala care pune un deget intr-o gaura (trimitere la sex), gagica care duce fructe (trimitere la sex) sau care tine degetele indreptate spre inima, deschise in forma de v, de la voluptas (trimitere la sex), sageata indreptata spre sex (trimitere la mitologia greaca).

voila:

romeo vs julieta

simbata seara, cu n. si c.m., vorbim despre politicile rdg-ului, etc. n.m. incepe sa relateze povestea unei violoniste germane, din orchestra israelului, emigrata din rdg, care fusese crescuta doar de mama ei. primul sot al mamei, fost disident, intrat in inchisoare, tatal ei adevarat insa, necunoscut. dupa caderea zidului, porneste pe urmele lui, sa-l cunoasca, ajunge sa-l intilneasca, "stii, eu sint fiica ta", marea intilnire se lasa insa cu un soc, cind respectivul tata ii explica sec ca nu este singura lui fiica, ca atunci cind a conceput-o era in misiune, fiind obligat profesional deci de fostii stasi sa se infiltreze in famiile fostilor disidenti, sa seduca sotiile acestora, in principal telul  fiind chiar acela de a le lasa insarcinate. proiectul respectiv, numit "julieta", mi-a stirnit mai intii intrebarea fireasca si practica despre cum erau antrenati respectivii. in sinea mea, m-am gindit in paralel si la o replica feminina, citeva idei de antrenament cred ca am deja ...

fara sa intru, din fericire, (inca) la capitolul "julieta", am avut parte totusi de citeva ori de vreo doua trei disparitii absolut "misterioase", fix atunci cind parea ca lucrurile merg spre bine. am trait desigur si situatia clasica cu "it's not you, it's me", in varianta "you are much too good for me". particularitatea si deosebirea fata de proiectul julieta, e, in cazul meu, reaparitia, la fel de misterioasa si paradoxala a celor disparuti, dupa un anumit interval, cu acelasi elan. pentru mine, e o situatie de neinteles, adica, imi las loc de buna ziua, sau macar un hai sictir, macar atit, tot mai zic. CEVA.

e iar, vorba de o mutatie in materie de sexe. recent, am vazut un documentar, diferentele masculin vs feminin, un tip care explica cum femeile, care in principal comunica verbal, atunci cind vor sa pedepseasca, nu mai vorbesc. ceea ce, insa, este pentru barbati, o usurare. pai si atunci, de ce sint pedepsita? si mai ales de ce sint pedepsita ASA?

african mailman

my favourite (man), right now:
http://www.youtube.com/watch?v=ynnb6ejdEz0

oldies, but goldies

si asta, face parte din categoria "tezaur-trofee". asa, in cadrul listei de colectionara, pentru ca in realitate, iar, nu stiu cit e de flatant. si ma refer aici, mai precis, la succesul meu in rindul virstei a treia-spre a patra. succesul MEU, adica, fix acea componenta datorata MIE e, realist vorbind, destul de limitat, el vine pe un teren deja pregatit de dispozitia si deschiderea acestei categorii de virsta, pentru tot ce inseamna carne+femeie + cel putin 30 de ani mai putin. pe scurt, aceasta introducere teoretica sta la baza unei intimplari de prin primavara. germania e foarte activa la capitolul senior life. n-am sa uit niciodata imaginea de la halensee, e un lac de pe aici, de aproape, unde poti peste vara sa stai la plaja.imi spusese a. de locul asta, m-am dus cu incredere, in costum de baie, ma avertizase in prealabil ca sint si multi nudisti. dupa un drum printre copaci, in fata ochilor mi s-a deschis pur si simplu o pajiste verde plina, dar fara nici o exagerare, PLINA de funduri goale de mosi. parca erau dintotdeauna acolo, crescute din pamint, dupa ploaie. imaginea socanta m-a determinat sa ma arunc cu aviditate in lectura cartii adusa cu mine, iata, din nou, the old catharsis.

dar sa revin: acum citeva luni, aflata la münchen la o chestie oficiala, intr-un scurt moment intre doua discutii, dupa conferinta, vine la mine, tirsiindu-si picioarele, un "domn", la, am apreciat eu, 80 sau, de ce nu, 90 de ani. care imi declara, ca de cum m-a vazut, a facut o pasiune pentru mine. imi povesteste pe scurt viata lui: dintr-o familie "nobila" din romania, de fapt discutia s-a desfasurat in mare parte in franceza, limba guvernantei si copilariei lui, pe care probabil ca si-o amintea si mai bine, casatorit a treia oara (sotia de altfel, o doamna respectabila, la vreo 70 de ani, se afla si ea prin preajma), insa de cinci ani nu a mai trait asa o pasiune fulgeratoare cum facuse pentru mine, fix atunci. ultima data deci cind o inselase pe sotia lui fusese acum 5 ani, (eu probabil trebuind in acest context sa il compatimesc si sa-i sar in ajutor), cu o colega de-a lui, care locuia in acelasi bloc cu ei, doar ca vreo citeva etaje mai jos. eu am reactionat per total, zic eu cu constiinta impacata, destul de chill. cu o uimire, exprimata prin ochii mei larg cascati, care poate a fost de el in mod gresit interpretata ca fiind interes+nerabdare. desi, un interes intelectual pentru poveste si pentru el, ca fenomen clar ca a existat. ne-am despartit in termeni politicosi, s-a scuzat ca totusi trebuie sa ii dea atentie si sotiei lui, eu l-am inteles si l-am iertat.

pasiunea insa a continuat, cel putin pentru o perioada de inca doua scrisori, la care n-am raspuns desigur niciodata, una in franceza, langue de l'amour, din care citez:

Intr-o prima faza, imi propune o colaborare pe linie "profesionala", pentru a putea veni la Berlin, apoi se arata dispus sa cedeze si sa vina "oricum".

"Independent de toate acestea, eu as putea veni si privat la Berlin. Cred ca noi doi suntem fiinte de exceptie si ar fi pacat sa ne pierdem ca doi meteoriti ce se indeparteaza iar spre a nu se revedea niciodata. Intilnirea noastra mi-a provocat o bucurie incandescenta. Cred ca am putea comunica pe baza de idei, pareri si experiente, si pe un plan monden."
R.

si, din a doua scrisoare, in franceza, in care e integrata scenarial si sotia, caci asa cere eticheta:

"Madame,
Je suis toujours sous la fascination de vos yeux verts. [...] J'essaie de trouver un pretexte pour venir a Berlin. Si vous venez a Munich, ma femme et moi serons heureux de vous avoir au diner (a le savoir a 7 jours en avance). Ensuite nous pourrions nous retirer "pour des completations", comme l'on dit dans notre metier.
Vous etes la seule femme a avoir dans l'internet une photo digne de sa beaute - de votre beaute royale".

R.

vorba lui celine, fiind atit de flatata, "qu'on n'en parle plus"...

the collector (II)

m., cind a venit la mine zilele trecute : "mais tu es une collectionnaire". colectia de fluturi, acum doar fotografiata, in realitate aruncata de mult la gunoi, aia de jucarii, etc. nu e prea flatant, de fapt, un colectionar mai mult poseda lucruri, decit sa se bucure de ele. la mine asta e si din decalajul asta cu realitatea, din handicapul de a trai in timp real, de a crede ca ce se intimpla mi se intimpla fix mie, aici si acum. nu stiu, imi lipseste organul, habar n-am, nici nu-mi mai bat capul sa inteleg. ca sa nu ramin totusi prea legata de lucruri, dar si dintr-o ratiune meschina si practica, aceea ca m-am plictisit sa le car cu mine, peste tot prin lume, le dau. si in principiu, chiar am inceput sa dau orice. 

o perioada am colectionat "trofee", pina am luat-o in freza de n-am mai stiut cum ma cheama, s-a intors roata si cred ca nici acum nu mi-am revenit bine, dar desigur, am crescut, m-am maturizat, am invatat si am devenit mai inteleapta. 

in fine. cel mai tare si mai tare stau la capitolul colectii de amintiri. 

din copilarie: 

- bomboanele fondante;

-pufarinii, pufuletii;

-grisul cu lapte, orezul cu lapte;

-ciocolata de casa (cu lapte praf);

-satoul (cu cacao sau simplu)

-friganele;

-eclere;

-inghetata de fistic la cornet;

-profiterolul de la amandina.

the collector (I)

These days, I have become a collector,
Tender of the flimsy, yellow, and still.
Putting one foot in front of the other,
I take the formless to heart, and I fill
Pots with dirt and myself with cold white wine.
Utterly beside the point in straw hat
And fussing with flowers, I am consigned
Neither to here nor there, to this and that.
Long since the Furies cried, I’ve been alone
For gods don’t rejoice in the death of two.
Doggedly, like Sisyphus and his stone
I push, but second chances are so few.
When I stumble, kind eyes avert their gaze
And we fall each time I look back, these days.

Patricia Barber - Orpheus (2006)

http://www.youtube.com/watch?v=6t-J6-JJmkk

the muse

"I want you to be my forever muse."

(din You will meet a dark, tall stranger de  Woody Allen)

on a real ground, in real-time

pe m. l-am cunoscut deci recent, vinerea trecuta, la ziua a., prietena lui e. au fost colegi de servici - a., care acum va pleca si ea la kiev. m., francez, dar cu background marocan, a fost cam singurul nou-cunoscut cu care am stat de vorba, si pentru ca asa s-a nimerit, ca dispunere in spatiu, sa stam mai aproape. eu n-am stat pina foarte tirziu, nu ma mai dau de mult pe spate, nici un fel de petreceri, imi si reprosase de fapt la un moment dat "mon air blasé", si a venit dupa mine, la plecare, sa-mi ceara numarul de telefon, cum-se-fa-ce-de-alt-fel. i-l dau, mi-l da pe-al lui, ca daca poate sa ma sune, eu, desigur, de ce nu. dupa care se razgindeste brusc, "non, c'est toi qui m'appelles. aveam de gind sa-l sun, undeva pe la un joi, dar mi-a scris el chiar a doua zi, invitindu-ma luni seara in oras. am iesit, la o cafenea din neukölln, unde nu mai fusesem de prin 2003, cu profesoara mea de jazz dance de atunci.

m-am simtit bine, o seara amuzanta, relaxata, m-am bucurat din nou de ocazia de a sta cu cineva natural si direct, pentru care lucrurile stau in general destul de clar. in intervalul dintre cele doua intilniri ii spun a. ca urmeaza sa ies cu m., a. se uita sceptic la mine: "but you know, he is no intellectual. he is a good guy, but no intellectual". in linia asta insa si tot m-am simtit bine. poate asta e solutia, replica mea (intelectuala) la cliseul general al barbatilor care umbla ani de zile cu brunete sexoase cu sanii mari, si in final isi iau o nevasta satena si stearsa, de da toata lumea din umeri. m. mi-a deconstruit din prima seara citeva dintre ideile mele fixe, vizavi de mine. mi-am dat seama, once again si in ce decalaj permanent sint cu mine, eu cu ambitiile mele, care povestite brusc au parut atit de derizorii, neclare si chiar usor timpite. mi-a facut bine, repet, sa stau cu cineva "sanatos", si setat pe realitate, pe care sa nu-l mai tirii dupa mine, prin tot felul de cotloane ale mintii mele incilcite, din care nici eu nu mai inteleg de multe ori, nimic.

bine, sa nu exageram, si "sanatos" e aici un termen relativ. desi intra la no alcohool, no drugs, long term relationships, la o scurta trecere in revista (ma cam enerveaza "momentul"), ma crispez putin: fosta lui prietena, zece ani impreuna, venind dintr-o familie bogata, acum face masaje si e ingrijorat, zice, ca mai nou ii scrie ca se apropie sfarsitul lumii si s-a mutat intr-o piramida, cu partenerul actual. se plinge ca e atit de greu sa gasesti in berlin pe cineva "normal", ca multe din gagicile cu care a fost dupa ce s-a despartit de prietena lui au fost lesbiene (!). am dedus ca au fost, dar pina la el. cam asta e, sa nu intru in zona de nepovestit, deocamdata constat ca e bine si sa fii on a real ground and in real-time.

cindy sherman

women without men

azi noapte am vazut filmul asta al lui shirin neshat, o artista iraniana, poate cea mai cunoscuta, facut dupa o nuvela de sharhnush parsipur. sint intr-o faza "persana", ascult multa muzica din partea aia, care mi se pare, dintre muzicile orientale, cea mai frumoasa, o percutie speciala, au "vână". mi-am comandat pe net filmul, auzisem vag acum doi ani de ea, cred ca fusese pe la berlin. un film de o frumusete vizuala rara, de mult nu m-a mai miscat asa ceva, exact acel feminine touch pe care il caut in permanenta, in care cred ca ma regasesc cel mai bine, si care se traduce pentru mine in doua coordonate: frumusete si autodestructivitate. la nivel narativ, filmul prezinta mai multe femei, pentru care solutia pentru iesirea din conditia de dependenta de barbati este  tragica. fie pentru ca nu vor, fie ca nu mai au cum, iesirea inseamna moarte (voita) sau resemnarea intr-o singuratate dominata de nostalgia dupa relatia cu un barbat. in acelasi timp, nu exista nici o solutie ne-tragica, o proiectie a "firescului" barbat-femeie (citeva situatii, mai degraba nesemnificative, si si atunci, mai degraba caricaturizate). cu alte cuvinte, that is definetly not the choice.

ieri imi explica l., pentru a suta mia oara, tipologia personajelor tragice:

1. blind destiny
2. cei care nu se pot decide intre passion and duty /reality and imagination si alte dualitati
3. hybris (la care tragicul vine din dorinta de a-ti depasi limitele)

i am a little bit of all that.

Visul lor familiar

Pentru D.

Sa i se implineasca visul ei familiar...

Mon rêve familier

---

"Je fais souvent ce rêve étrange et pénétrant
D'une femme inconnue, et que j'aime, et qui m'aime,
Et qui n'est, chaque fois, ni tout à fait la même
Ni tout à fait une autre, et m'aime et me comprend.

Car elle me comprend, et mon coeur transparent
Pour elle seule, hélas! cesse d'être un problème
Pour elle seule, et les moiteurs de mon front blême,
Elle seule les sait rafraîchir, en pleurant.

Est-elle brune, blonde ou rousse? Je l'ignore.
Son nom? Je me souviens qu'il est doux et sonore,
Comme ceux des aimés que la vie exila.

Son regard est pareil au regard des statues,
Et, pour sa voix, lointaine, et calme, et grave, elle a
L'inflexion des voix chères qui se sont tues."

Paul Verlaine (Poèmes saturniens)


et l'autre rêve familier, de Cartarescu


"nu stiu, e melancolia secolului care moare?
e toamna care ne bulverseaza pe toti, spalind frunzele galbene si caramizile rosii ale morii dimbovita
si aducindu-ne miros de subdezvoltare si tramvaie vechi=
e altceva? nu stiu, dar vad
ca toata lumea, pe trotuare, in fabrici si patiserii si pina si-n statiile
vintoase de troleibuz, barbatii, pustimea si tipele maritate
si codanele-n sarafan, cu cercei-lantisoare
uita de marele organism social, de familii si prunci
si chiar de propria lor carne, propriul lor singe, nervii si venele lor
si viseaza sub becuri electrice la fericire.
fericire la scoala, fericire la birou, fericire la masa, la cimp si in pat
si pina si farmaciile sint pline de insi de toate coloraturile
cerind la casa in loc de unguente si diazepam
din distractie, fericire.

ca sa fiu sincer, ma tot gindesc si eu la asa ceva.
mai ales cind, dupa vreo trei ore de predare la 41
ma duc sa maninc la auto-mecanica, la etaj
in mirosul dulce al salopetelor si piftiilor si in sporovaiala despre bani si bujii.
stau cu chiftelele si sticla de zmeura-n fata.
nu prea maninc, caci sint preocupat sa visez.
visul meu de fericire e un soi de azil sau de internat
micut, ascuns intr-o padure de foioase, o cladire cu pereti albi
si inauntru un dormitor calduros, cu vreo zece paturi
sau cel mult cincisprezece, mirosind a cearceafuri proaspete
cum sa spun, o infirmerie, dar fara injectii si medicatie,
un preventoriu fara hidrazida
sau chiar un ospiciu, fara lobotomii sau electrosocuri.
acolo sa fim o mina de oameni in pijamale
cit mai fistichii, cu buline verzi si roz, cu elefanti, donalzi, girafe
si care se incheie cu sireturi, ca dosarele.
sa stam acolo tot timpul, chirciti sub paturi si trancanind,
sa sucim cubul unguresc, la ora mesei
sa fim serviti cu grepfruituri
singuri, fara buletine si fara rude
fara nici o decizie de luat, sa dormitam, sa birfim, sa ne uitam pe geamuri
sa stam in amurg cu talpile pe calorifer citind romane si nuvele americane de autori tineri
carti dezordonate din care nu-ti vine sa te trezesti.
fara femei si aproape fara barbati
sa imbatrinim acolo, doar noi da noi
in duduitul caloriferelor, in zgomotul apei de la closet, in fisiitul asternuturilor
si ascultind cum fulguie peste padure.
ar mai fi si o masa la care sa scriu
tot ce-mi trece prin cap, versuri si povestioare, sa mizgalesc sa tin un jurnal
cu un vecin linga mine, care lipeste niste circuite cu letconul
la lumina unei veioze cu arc.

cam asta-mi doresc, daca e vorba de fericire.
si zi de zi la fel, izul de cositor si de coaja de grapfruit
si baietii cu porecle bonome, grasu, sobolanu sau kempes
agitindu-se blind in pijamalele lor tarcate,
citind si privind pe fereastra zapada.
si niciodata sa nu hotarasti nimic, sa nu depinda de tine
niciodata, viata nimanui.
o colivie tandra, alba si iubitoare
in care sa vietuiesti cu program de voie.

deocamdata insa termin chiftelutele si imi beau zmeura
apoi ma-ntorc la ore, pe strada plina de caroserii si motoare,
de cauciucuri desapate. da, toti oamenii au
fericirea lor. am si eu fericirea mea:
un dormitor cald intr-o padure inzapezita."

(din volumul Totul)

of both of your directions

ieri a fost ziua a., prietena lui e. si a dat o mica petrecere. a. a facut 32 de ani si pleaca si ea la kiev, cu e. e. e deja acolo, vine abia in zilele urmatoare sa impacheteze lucrurile si sa plece, endgültig vorläufig (traductibil prost in romana, prin definitiv pe termen lung). si aseara, si in ultima perioada, de fapt, ma apasa un fel de nostalgie. e si toamna, care deja a venit aici, desi mai sint zile cu soare, si mai ales faptul ca persoanele de care am fost cea mai apropiata in acesti ultimi ani se cara. si in primul si in primul rind e.. si a. si f., care s-a dus la paris. acusi ma car si eu, oricum, undeva, nu stiu unde. i hate bucharest, si din pacate, asta e cea mai evidenta optiune. bleax. dar, sa nu disperam, se va gasi o solutie.

prietenii a. nu sint aceeasi cu ai lui e., si nici nu prea fac parte din sfera persoanelor cu care m-as intilni eu de buna voie, in timpul liber. sint benigni, dar si cumva, asa, treci pe linga ei fara sa-i vezi, stai de vorba cu ei si ai uitat instant ce-ti povestesc. in general, desigur, caci dintre toti, m., francez, dar dintr-o mama marocana, parea interesant. iesea putin din schema, eu intelesesem ca-l cheama mahomed (sau mahommed?), si s-a simtit jignit, cind m-am adresat asa, eu din contra m-am simtit flatata, cind el a dedus ca sint spioana, pentru ca n-am cont pe facebook.

prietenia mea cu a. s-a legat mult in ultimul timp. si pentru ca eu, ca varianta feminina a lui e., sint automat si varianta lui imbunatatita. si pentru ca, i don' t know, without any specific reason. tin la ea si mi se face dor cind nu ne vedem mult timp. din cind in cind mai vine la mine si stam de vorba pina tirziu, "ca fetele". si pentru ca nu ne-am vazut mult timp, si i-a fost si ei dor de mine, mi-a dat si ea aseara un cadou o pereche de cercei, si o carte despre marilyn monroe. o primise ea, dar mie "mi se potriveste mai bine". orice as face, tot nu scap de mm. i-am dat jos posterul, l-am pus in dormitor dupa biblioteca, am spart (din greseala) canile cu ea, calendare, gadgeturi, nu mai sint la vedere, si...nimic. vine dupa mine. o carte cu poeziile si notitele ei, cu scrisori si chiar cu biletele de cumparaturi. un detaliu interesant: era, in ciuda impresiei generale, de o atentie si o meticulozitate iesite din comun cind venea vorba de pregatit petreceri, sau cind isi aranja locuinta. si poeziile ei, de o tristete la fel de iesita din comun si o revelatie pentru oricine:

"Life -
I am of both of your directions
Somehow remaining hanging downward
the most
but strong as a cobweb in the
wind - I exist .
more with the cold glistening frost.
But my beaded rays have the colors I've
seen in a paintings - ah life they
have cheated you."

of both of your directions, to m. and m.

si asta, poza ei preferata, facuta de Cecil Beaton in '56: