deeper and deeper

una dintre cele mai intense experiente ale acestei veri a fost sa fac scufundari, in grecia, intr-o scurta vacanta de patru zile. am fost singura, imi place sa merg singura, anonima, sa ma pierd among the german middle class. daca as vrea sa ma pierd prin the german high class m-as duce in nordul italiei, sau daca insist pe grecia, atunci santorini. oriunde m-as duce, the russian middle and high class domina si the german classes si peisajul. anul asta mi-am ales un loc foarte izolat, agios georgios, un golf, relativ mic, dar frumos, cu un singur hotel, in care am si stat. erau desigur si niste romani, veniti cu doua jeep-uri, cu numere de gorj sau dolj, pe care ii remarcai imediat pe plaja, ca erau singurii care stateau pe prosoape+cersafuri, pentru ca sezlongurile erau contra-cost. eu am citit mult, ultima carte a martei petreu (mi-a placut!), jurnalul lui cartarescu si o carte cu love-story-uri cu happy end, diversi autori renumiti, care mai mult m-au iritat. din pacate, happy end-ul unei povesti de dragoste (scrise), inseamnă automat o dulcegareala patetica. noroc cu autorii germani din selectia respectiva, la care aveai senzatia ca nu s-a intimplat nimic, nici bine, nici rau. am facut un singur agatament, nesemnificativ, dar simpatic, un baiat albanez, student la stiinte politice, care a venit si mi-a spus ca introducere: ”you know, i read books too” si pentru ca l-am refuzat politicos si n-am vrut sa ies cu el la suc, mi-a zis cu respect, ca sint ”a serious girl”.

in izolarea mea am mai facut niste poze, inclusiv cu self-timer-ul, in costum de baie si fara, ca sa vad cit sint de bronzata, si cum-arat-eu-de-fapt, am mai adunat niste pietre, bu-cu-ran-du-ma,  de ”lucrurile mici”, pina  in ultima zi, cind am mers la scufundari. imi derulasem scenariul I, cu mine care, daca voi supravietui scufundarii, cind ma voi intoarce la berlin, in avion, de la atita schimbare de presiune, voi muri pentru ca prin urechi imi va tisni tot sangele din cap si  scenariul II (clasic), cu tubul de oxigen care se strica, in plus, cu o zi inainte citisem in jurnalul lui cartarescu, ca e periculos sa te scufunzi prea rapid, ca ti se aduna azotul (?) in vene. sufleteste deci eram pregatita. instructori erau doi greci, pina in 40, mai eram eu si o nemtoaica, cu fiica-sa, ea avea un pass de scufundatoare, facuse asta de mai multe ori, si in spania, si in marea rosie (unde cica e cel mai spectaculos).

cum spuneam la inceput, a fost una dintre cele mai intense senzatii descoperite in ultimul timp: e o tacere si o lentoare acolo jos, sub apa, timpul se dilata, in plus te simti privilegiat si mie cel putin mi-a fost frica, cumva parca eram intr-un teritoriu complet interzis, in care daca nu respect regulile jocului, risc sa fiu pedepsita. si pedepsita nasol. am pus mina pe corali, celalalt instructor (pe mine ma tinea de mina unul din ei, vasili) a prins o caracatita si mi-a adus-o sa pun mina pe ea, pesti colorati, frumos. inainte de a vedea insa toate astea, in prima faza de pregatire, cind te obisnuiesti cu respiratia pe gura, am avut atat de puternic sentimentul ca ma sufoc, ca-mi venea sa arunc si costumul ala de scafandru si sa ma car instant. noroc ca vasili a avut rabdare cu mine, si m-a convins, spunindu-mi ca  ”it's only in your head.”. ”well, that's the problem: that it is only in my head”. that it is always, and always, and always, only in my head.