le desir du monde

pe antoine d'agata l-am descoperit tot via k., care mi l-a recomandat, știind că mie îmi plac fotografiile unscharf (cum e în română?), neclare? cred ca termenul tehnic e diferit. și mi-a zis de el, ca de fotograful care  face poze în bordeluri și mai ales încercând să surprindă momentul orgasmului. tipul, care pentru mine intră în cel mai trist clișeu, ăsta de ”anti”, e cel puțin în fotografie, un adevărat. adică, simți că ce face, e doar pentru a-și găsi el o modalitate de a trăi cu maximă intensitate, că fotografia e chiar un mod de a scăpa de disperare,  de frică. pe mine mă plictisește tocmai maniera lui, care mi se pare la fel de dogmatică, de a fi ”anti”-sistem, ca și ateii care-ți reproșează tocmai din prea multă rigurozitate și fixism faptul că tu ești credincios, deci, cred ei, blocat în niște reguli. asta mă plictisește. în schimb, mă fascinează disperarea lui  (antoine d agata) de a se lipi de carne, doar ca să simtă, iar și iar, momentul ăla, de maxim. dar cel mai mult m-a fascinat faptul că nu are decât un ochi (unul pierdut într-o bătaie cu poliţia din Marsilia, pe la 17 ani) și că de asta el nu are percepția profunzimii, a perspectivei şi pentru că i se pare că lumea e doar o suprafaţă, resimte şi frustrarea de a nu putea pătrunde mai adânc.

              

”Privé de relief et de perspective, je vis dans un monde qui n'existe qu'en surface, un monde lisse et sans volume. Un spectacle dont je suis exclu. Il m'a fallu, avec le temps, créer les conditions pour comprendre ce regard virtuel  et distant, pour renverser ce rapport inopérant au réel et le transformer en rage de comprendre et d'exister."