și desigur și nan goldin

și desigur și nan goldin, din aceeași liga cu antoine d agata, principiul jurnalului vizua.l. de altfel, antoine d agata o și menționează ca pe unul dintre ”mentorii” lui. în 2010, cred, am și văzut o expoziție cu lucrările ei, la berlinische galerie. din seria ballade of sexual dependency.

nan goldin : nan one month after being battered (self-portrait)

 (din ballade of sexual dependency)

nişa credinţei

pentru prietenii mei berlinezi, în maxima lor majoritate neromâni, faptul că "merg la biserică" pare exotic. în relaţie cu românii lucrurile stau puţin diferit. în cele mai multe cazuri, de fapt, între mine, care "merg la biserică" şi ei, care "nu merg la biserică" planează o suspiciune reciprocă de debilitate mintală. ei mă consideră o spălată pe creier de nişte popi obezi cu merţane, iar eu îi dispreţuiesc discret pentru statul cu băieţii la o bere sau/şi repetate futaiuri pe-o saltea. mă rog, vorbesc de aparenţe, nu intru aici să detaliez prea mult relaţia mea cu Dumnezeu, din care, da, mersul la biserică e doar o parte, că până la traducerea în acţiuni coerente mai durează. nu aş vrea să ştiu cum ar fi sau cum ar fi fost fără. aş fi ajuns probabil delicventă sau aş fi continuat pe o linie autodestructivă destul de pronunţată, ca să ajung în final să-mi tai şi venele. aşa că prefer să continui pe linia astalaltă, şi să fiu şi eu, cum îmi zicea o., la un moment dat,  "una din alea cu icoane-n portofel"...

realizez că nu sunt un bun exemplu. prin simplul fapt că înjur aproape instant, în gând, când cineva îmi cere socoteală ca de ce port cruce la gât ( şi mi s-a întâmplat inclusiv să fiu ironizată de poliţişti germani, la un banal control pe aeroport) sau de ce am icoane în casă. în gândul meu, se conturează două variante de răspuns: a) mai du-te-n mă-ta şi b) hai sictir (varianta mai soft). cred că principala teamă a celor care intră în contact cu mine, şi mă refer aici mai ales la bărbaţii interesaţi să mă aibă la un moment dat ca amantă, este că, fiind eu bruiată de idei preconcepute via religie nu aş mai dispusă să fac chestiile "alea". ori eu nu m-am simţit nicăieri mai liberă decât în relaţia mea cu Dumnezeu. liberă să încerc orice, şi când spun orice, i really mean everything. în plus mai e și sentimentul că am obligația de a descoperi până la capăt cum e mai bine pentru mine, acolo unde am ezitări, unde nu știu, unde nu cred. deci nu m-am simțit niciodată oprită, pe motiv că ”nu e voie”.  desigur, tot eu am fost aia care am încasat consecinţele. și da, aici m-am trezit, pentru că aici am avut parte de traducerea lor (a consecințelor) într-un sentiment de mare ţeapă. sau într-o încâlceală care-mi zbura creierii. în adolescenţa mea tulbure -  în care şi-au pus puternic amprenta nietzsche şi muzica heavy&death&speed metal (păi cum ar mai putea vreodată creierul meu să funcţioneze corect, după ore de dat din cap ca o fraieră pe ritmuri şi versuri de sepultura sau sodom sau slayer?) - dar chiar şi mai târziu, aveam dialogul ăsta naiv cu Dumnezeu, pe care îl întrebam, dar dacă fac asta, ce se întâmplă, ce-mi faci? dar ASTA? dosarul e în continuare deschis, mai am multe întrebări de primit, nu mă simt întodeauna comfortabil. m., care îmi ştie şi furia şi icoanele, mă întrebase astă toamnă, contrariat că mă găseşte în fiecare an în aceeaşi stare, în aceeaşi criză cu mine, "bine, dar nişa asta a credinţei nu te ajută?". l-am înjurat, normal, şi pe el. cu varianta a, cred. în seara mai recentă, cu m.p. şi d.k., m. arată spre pinguinul meu de pluş, apoi spre icoana cu Isus şi  îl întreabă pe d., făcând intenţionat abstracţie de mine, "auzi, crezi că ăştia doi vorbesc între ei"? în capul meu, da! şi în plus, şi eu vorbesc cu amândoi!!!

şi cel mai recent (subiectul oricum revine des în viaţa mea, şi de fiecare dată îl evit şi de fiecare dată mă enervez, pentru că, habar n-am, aici fiecare să-şi vadă de treaba lui, să se descurce, n-am răspunsuri şi oricum n-aş şti să explic) k., irlandeza, încercând să tragă o concluzie: "so, and what are you expecting, after your death?" . iar eu i-am raspuns, ca " i just hope to get in the right room".

le desir du monde

pe antoine d'agata l-am descoperit tot via k., care mi l-a recomandat, știind că mie îmi plac fotografiile unscharf (cum e în română?), neclare? cred ca termenul tehnic e diferit. și mi-a zis de el, ca de fotograful care  face poze în bordeluri și mai ales încercând să surprindă momentul orgasmului. tipul, care pentru mine intră în cel mai trist clișeu, ăsta de ”anti”, e cel puțin în fotografie, un adevărat. adică, simți că ce face, e doar pentru a-și găsi el o modalitate de a trăi cu maximă intensitate, că fotografia e chiar un mod de a scăpa de disperare,  de frică. pe mine mă plictisește tocmai maniera lui, care mi se pare la fel de dogmatică, de a fi ”anti”-sistem, ca și ateii care-ți reproșează tocmai din prea multă rigurozitate și fixism faptul că tu ești credincios, deci, cred ei, blocat în niște reguli. asta mă plictisește. în schimb, mă fascinează disperarea lui  (antoine d agata) de a se lipi de carne, doar ca să simtă, iar și iar, momentul ăla, de maxim. dar cel mai mult m-a fascinat faptul că nu are decât un ochi (unul pierdut într-o bătaie cu poliţia din Marsilia, pe la 17 ani) și că de asta el nu are percepția profunzimii, a perspectivei şi pentru că i se pare că lumea e doar o suprafaţă, resimte şi frustrarea de a nu putea pătrunde mai adânc.

              

”Privé de relief et de perspective, je vis dans un monde qui n'existe qu'en surface, un monde lisse et sans volume. Un spectacle dont je suis exclu. Il m'a fallu, avec le temps, créer les conditions pour comprendre ce regard virtuel  et distant, pour renverser ce rapport inopérant au réel et le transformer en rage de comprendre et d'exister."

favorita mea

de o saptamina incoace: http://www.youtube.com/watch?v=KlMyIUjbP7Y.

the big toes

pe 31 ianuarie a fost  ultima zi a abonamentului meu la sala. facut pe un an, la sugestia k., sirboaica. ma cam plictisisem de yoga si inot, și pentru ca niciodata n-am avut disciplina să fac și acasă exercitiile, ca e., dimineața, înainte de a pleca la servici, de ex. așa ca am ales ceva mai hardcore, la care sa pot merge la orice ora din zi si din noapte, cu toate tipurile de sport la un loc, plus sauna, plus inot. n/am ce zice, complexul la care am fost, era excelent, de la antrenori, aparate, conditii. eu insa nu ma miscam decit de doua ori pe saptamina. si in ultima vreme, o data la doua saptamini, ca sa nu mai zic de lunile de pauza, din toamna. per total, financiar, a fost, once again, o afacere ratata. prima data cind m/am dus, am avut impresia de lume paralela, efectiv n-am stiut unde sa-i localizez pe toti oamenii aia, mai ales pe bărbați, antrenați, inalți, îmbrăcați și încălțați după ultimele răcnete în materie de articole sportive. și de fapt totul făcea impresia unui fel de fabrică de făcut mușchi. nu stătea nimeni degeaba, nu, nu. toți aveam treabă, un scop bine definit. eu de asemenea, un plan elaborat împreună cu un antrenor care mă monitoriza. asta, normal, doar o bucată, pentru ca dupa o vreme m/am plictisit si am preferat doar sa merg la sauna, unde iar, sa pot sta. insa tot am bifat niste cursuri, ce sa zic, excelente. de fiecare data alte exercitii, alta muzica, relaxarea din final era, de exemplu, pe melodia ”you are beautiful”, iar antrenorii, oh, antrenorii, aia de la cursuri, toti unul si unul, si markus, si stephan, si matthias si andreas si toti gay. hai, poate la stephan, cu care faceam cursul de bosu si body art , si cu care ma conversam la un latte machiato in lunch-ul din hol, hai ca poate el sa nu fi fost totusi gay...

nu-mi lipseste, am revenit la chantal, antrenoarea de yoga, care la cei peste 70 de ani este in plina de forma si o prezenta plina de viata si umor, am revenit la formula de viata zen, cu introspectie (ca melcul, care isi intoarce ochiul spre interior) si antrenarea rabdarii. displacement activity, cum spunea anita brookner. si chiar in interiorul acestei displacement activity, am o alta displacement activity, fixatia mea pe forma degetelor de la picioare ale celor de la curs. ca sa-mi placa de cineva, trebuie mai intii sa trec de acest prag, sa-mi placa, sa ne fie compatibile degetele de la picioare. daca nu, nu.

whatever, n-am chef de scris, desi am chef de povestit.

The Kindness in Me: mrs.big

The Kindness in Me: mrs.big

si ea

"Dying
Is an art, like everything else.
I do it exceptionally well." (Sylvia Plath - Lady Lazarus)

my love is like a rose rose rose

 My love is like a red red rose (Robert Burns)

O my love is like a red, red rose

That's newly sprung in June:

O my love is like a melodie,

That's sweetly played in tune

As fair art thou, my bonnie lass,

So deep in love am I

And I will love thee still, my dear,

Till all the seas gang dry.

Till all the seas gang dry, my dear,

Till all the seas gang dry

And I will love thee still, my dear,

Till all the seas gang dry.

'Til all the seas gang dry my, my dear

And the rocks melt wi' the sun

And I will love thee still, my dear

While the sands o' life shall run

But fare thee weel, my only love

Oh, fare thee weel a while

And I will come again, my love

Tho' 'twere ten thousand mile

Tho' 'twere ten thousand mile, my love

Tho' 'twere ten thousand mile

And I will come again, my love

Tho' 'twere ten thousand mile.

ro vs ro

de fiecare data cind merg in romania mi se ascute atentia, acum, ca stiu ca in curind ma intorc, imi pregatesc deja terenul readaptarii. s., la care am stat la bucuresti, imi atragea atentia ca risc, dupa cum vorbesc, sa cad si eu in complexul ala, hai sa-i spunem al repatriatului de ne-bună-voie, care face o permanenta comparatie cu vestul, unde e totul mai roz si mai frumos. stiu ca nu e asa, ca toti sintem oameni, bla bla, si eu chiar sint un mare fan in ro a ceea ce as numi  un dinamism local, clar mult mai pronuntat decit in germania (bine, exclud din start iasul). in aceasta linie, necritica, si oricum, bine intentionata, observatiile la care ma refer in continuare, nu vor fi decit nuante ale unui peisaj sofisticat si original.

(in paranteza fie spus, ascult iar sussan deyhim, madman of god, misto: http://www.youtube.com/watch?v=iA5ekjkqc1s)

de cum aterizez, incep sa nu mai inteleg. si intru intr-un modus in care chiar eu ii provoc pe cei carora ma adresez, sa ma considere usor inceata la minte si nejustificat de aroganta. si fara sa vreau, le confirm atitudinea lor, enervata, si si mai aroganta: fie citesc gresit biletul de avion spre iasi si confund terminalul cu locul, la reincarcarea cartelei uit sa apas pe tasta diez si injur ca mi-au vindut o cartela expirata. vin deci, per total, cu anumite presetari: evit sa ma duc la femei care vind produse tehnice (ceea ce in germania nu fac), pentru ca le consider usor mai incompetente, ma iau la cearta cu chelnerii, ma enervez ca pe listele de meniuri  nu gasesti nu stiu cite din felurile prezentate acolo, si in general, pe sictirul general. in plus, in magazine, esti pus in permanenta in stand by. tu de fapt intervii, neavenit, intr-o convorbire mult mai importanta a vinzatoarei cu colegele, cu cineva la telefon, sau cu o ruda care trece sa salute. sau vine cineva care are o intrebare mult mai urgenta decit chestia pentru care sta restul lumii la coada. toate pe un fundal urlator de muzica de proasta calitate. de ce trebuie eu s-o ascult pe adele, pe kylie minogue cu especially for you, sau pe anda adam non stop? chiar la fadel,  one of my favorites, de exemplu, pe unde trec tot timpul sa il salut, macar pe unul din libanezii care vind acolo, vinzatoarea minca ceva si m-a rugat sa astept, chemind (print-un strigat) o colaboratoare, explicindu-mi ca n-are sens sa intrerupa, ca ar trebui sa se spele pe miini, si apoi iar sa continue sa manince. in plus, expunerea la o sexualizare excesiva, cine e bunaciune, cine nu e bunaciune, discutiile despre curele de slabit, participarile la tombole, la care poti cistiga o masina, un apartament, un mare moment din viata ta, care vin concomintent cu orice cumparatura pe care o faci si te obliga la alta conversatie inutila, vorbitul non stop la mobil (eu care scriu un sms la 3 zile) toate astea ma secatuiesc. seara ajung frinta. partea buna e iar, ca ajung sa adorm cu mult mai mare usurinta. si uit tot pina a doua zi. asta e, sa spunem, partea de actiune. exista insa si o latura mult mai profunda, care compenseaza. ea e stimulata, in cazul acestor vizite scurte in ro, prin masaj. prin care ai parte nu doar de o simpla relaxare musculara, nu, nu, ci de o racordare si armonizare a energiilor cu UNIVERSUL. totul e corelat: culoarea ochilor, zodia, grupa sanguina, capacitatea de a ierta, ceaiul de anghinare si nevoia de a renunta la fumat+baut+dulciuri. eu ma binedispun. si in rest, ma bucur ca nicaieri in alta parte n-am atitia copii in jur. si nici pe ai mei, si nici prietenii cu care in sfirsit pot sa rid in hohote pe limba mea.