la destinatie

Corpul poetei e invizibil
ceea ce mîngîi acum nu-i decît o părere.
Corpul poetei e înăuntru
acolo unde ți-e frică s-ajungi.
Sînii ei sînt sîmburi, nu excrescențe,
ceea ce muști acum orgolios între dinții tăi
e o naiva demonstrație de forță.
Forța catifelării și a piersicii.
Corpul poetei e îmbrăcat în mantaua prea strîmtă
picioarele ei atletice în bocancii prost croiți,
corpul poetei e deja departe
ea merge pe jos, tu vii repede cu trenul
și tot în urma ei ajungi
la destinație.
Corpul poetei e o casă goală
în care te lasă-n voie să locuiești-n lipsa ei.

Le corps de la poète est invisible
ce que tu caresses maintenant c'est une illusion.
Le corps de la poète est dedans
là où t'as si peur d'y aller.
Ses seins sont des noyaux, pas d'excrescences,
ce que tu mords maintenant orgueilleux entre tes dents
c'est une naïve demonstration de force.
La force du velours et de la pêche.
Le corps de la poète est vêtu d'un manteau trop serré
ses pieds athlétiques dans des bottes mal coupées,
son corps est déjà loin devant,
elle va à pied, tu viens vite par train
mais tu arrives après elle à la destination.
Le corps de la poète est une maison vide
où elle te permet vivre comme tu veux
dans son absence.

(dedicat Angelei Marinescu)
(scris de Svetlana Carstean)